Cine controlează agricultura românească
Acest text nu este împotriva Uniunii Europene, împotriva multinaționalelor. Naționaliștii de paradă, agramați, să se abțină și să nu citească ce redăm în continuare. Ceea ce este scris mai jos este ca un răspuns la starea actuală din agricultura românească.
Unde avem un ministru cu un comportament de secretar pcr care se ocupă cu agricultură, cu vizite nocturne în câmp, cu presa după el în toate târgurile de producători.
Unde avem o asociație de fermieri condusă de nonfermieri, dar bine ancorată în structurile centrale (de partid) și abuzează aducând cu autobuzul fermierii (sau aplaudacii) la evenimentele organizate.
Unde, sub pretextul că agricultura este domeniu strategic, alte asociații acceptă banii statului pentru a sta la masa organizațiilor de fermieri europeni.
Unde, proprietari fiind, înființăm sindicate!
Unde problemele reale nu se discută! Unde, dându-ne capitaliști, urlăm după pomana de la stat!
Dar gata cu unde!
Agricultura este, prin natura sa, diferită de alte activități. Fermierii produc hrană! Ei sunt administratori ai pământului, piloni ai economiei noastre și duc mai departe o moștenire culturală. Merită piețe care să reflecte setul complex de nevoi și servicii îndeplinite de ei. Fermierii merită piețe care să le ofere o evaluare corectă a muncii lor!
O mână de corporații controlează drumul produselor agro-alimentare de la fermă la furculiță. Puterea lor nestăpânită le oferă o influență politică crescândă asupra regulilor care guvernează sistemul nostru alimentar și le permite să manipuleze piața – împingând cât mai jos prețurile plătite fermierilor (de familie) și băgându-i în faliment. Pentru cei care mănâncă, consolidarea extremă lasă mai puține opțiuni pe culoarul de produse alimentare, dar și prețuri mai mari, în timp ce politicile scrise de corporații provoacă preocupări tot mai mari privind siguranța alimentară și mai puțină transparență pe piață. În concluzie, sistemul nostru alimentar controlat corporativ dăunează comunităților rurale, economiilor locale, sănătății publice, solului și apei necesare pentru a susține producția de alimente.
Câtă putere dețin corporațiile?
Agricultura suferă de niveluri anormal de ridicate de concentrare, ceea ce înseamnă că doar o mână de corporații controlează aproape toată producția, procesarea și distribuția alimentelor. Într-o economie sănătoasă, mai multe firme își pot vinde bunurile către mai mulți cumpărători pe o piață deschisă, competitivă.
Sistemul nostru alimentar nu este în mâinile fermierilor (de familie), ci sub controlul unor corporații.
Dacă, de exemplu, primele patru firme dintr-o industrie controlează 40% din piață, economiștii cred că concurența este amenințată și este probabil să apară abuzuri de piață: cu cât procentul controlat este mai mare, cu atât este mai mare amenințarea. Aproape fiecare sector din agricultură este cu mult peste aceste niveluri.
Cum sunt afectați fermierii?
Puterea corporativă necontrolată denaturează piețele și îi lasă pe fermieri vulnerabili la abuz și la practici neloiale. Deoarece fermierii se bazează atât pe producătorii de inputuri, cât și pe procesatori pentru afacerile lor, piețele concentrate îi strâng la ambele capete. Un exemplu de posibil abuz este al unui producător național de îngrășăminte care este, in același timp, și trader de cereale.
Trebuie adusă puterea înapoi oamenilor, departe de corporații…
Fermierii trebuie să cumpere bunuri pentru a-și exploata fermele, cum ar fi semințe, mașini, îngrășăminte și altele. Producătorii de inputuri cu putere mare de piață pot umfla prețurile pe care fermierii trebuie să le plătească pentru aceste bunuri. Între timp, procesatorii și alți cumpărători puternici pot suprima prețurile pe care le oferă fermierilor. Adesea, neavând alte opțiuni, fermierii sunt forțați să achiziționeze/să vândă la prețul impus.
Marjele de profit extrem de mici îi împing adesea pe fermieri să „devină mari sau să iasă din agricultură”.
Ce înseamnă puterea corporativă pentru consumatori?
Pentru noi toți cei care mâncăm, puterea corporativă necontrolată înseamnă prețuri mai mari și mai puține opțiuni. În ciuda conceptului de hrană ieftină și de „hrănire a lumii” pe care sistemul alimentar industrial îl promite (și îl folosește pentru a justifica daunele pe care le provoacă fermierilor, comunităților rurale, solului și apei noastre), puterea lor extremă de piață înseamnă că pot împinge în jos prețurile plătite fermierilor fără a transfera acest fapt către consumatori. În plus, cota fermierilor din leul plătit pe alimente în magazine este tot mai mică.
O primă concluzie: Asociațiile de fermier ar trebui să găsească soluții pentru piețe echitabile și competitive pentru fermierii și alimentele noastre!
(va urma)
